Cine erau tainoi?

Taínos erau un grup indigen de oameni, care era un subgrup de indieni Arawak. Ei au trăit în regiunea Caraibe în Cuba, Hispaniola (acum Republica Dominicană și Haiti), Jamaica, Puerto Rico și Antilele Mici. În cea mai mare parte, un grup pașnic, erau popoarele native pe care le-a întâlnit Cristofor Columb când a sosit prima dată în Republica Dominicană. Ei trăiau în grupuri cuprinse între aproximativ 2.000-3.000 de persoane conduse de un lider și erau în jur de 3 milioane la sfârșitul celor 15.^th secol. Cu toate acestea, ei au fost în esență distruși după cucerirea spaniolă și introducerea bolilor, a sclaviei și a măcelului.

Importanța canoei

Taínos erau fermieri și pescari, iar canoele lor erau unele dintre cele mai prețuite posesiuni ale lor, pentru varietatea sa largă de utilizări. Au folosit canoe pentru pescuit, comerț, călătorii, explorări, sporturi nautice, război, ceremonii, raiduri, comunicare cu insulele locale și transport zilnic.

Deoarece pe insule nu era vânat mare, taíno-ii erau pescari iscusiți. În pescuitul la mare adâncime, ei atașau un pește mai mic de un fir, fixat de canoe, și așteptau o captură mai mare. Pescarii se scufundau apoi în apă pentru a ajuta la recuperarea capturii. Taínos pescuiau și în pădurile de apă dulce sau de mangrove, adunând scoici și stridii. În cele din urmă, ei pescuiau în râuri, folosind otrava obținută de la plantele locale pentru a asoma peștii suficient de mult pentru a fi colectat. (Otrava nu a afectat comestibilitatea peștelui.)

Cu toate acestea, canoele nu erau doar obiecte de funcționare. Taíno-ii erau mândri de a-i decora și împodobi. Din înregistrările lăsate de Columb, știm că canoele au fost pictate și decorate cu metal și transformate în frumoase opere de artă. În multe privințe, canoea simbolizează modul de viață Taíno. De fapt, cuvântul „canoe” provine din limba arawak, „canaoua.”

Cum au făcut canoele?

Canoea Taíno a fost făcută dintr-un singur copac. Cădeau copacii sau îi ardeau la bază; apoi, scobeau bușteanul cu topoare de piatră și cu foc. Acesta a fost un progres lent, iar ei aveau să iasă puțin la un moment dat de-a lungul carenei până când ajungea la forma finală. Unele relatări spun că canoele ar putea transporta până la 150 de persoane, dar nava mare medie pare să fi fost în jur de 40-60 de persoane. Cu toate acestea, taínii au creat canoe pentru a se potrivi oriunde de la o persoană până la 100. Canoe mari au fost folosite pentru pescuitul la mare adâncime și comerțul între insulele individuale, în timp ce canoele mai mici, personale, erau pentru uz zilnic.

Dimensiunea canoelor depindea de dimensiunea copacului și, ca atare, nu erau foarte largi, dar unele rapoarte afirmă că canoele puteau atinge dimensiuni de până la 100 de picioare și 8 picioare lățime. Spaniolii au admirat viteza și manevrabilitatea navelor, iar Columbus a remarcat că ar putea depăși o barjă spaniolă, spunând: „Ei merg cu o viteză incredibilă”.

O parte din rapiditatea lor se datora vâslelor pe care le foloseau. Deși foarte puține dovezi sunt lăsate istoricilor și arheologilor, unele artefacte indică varietatea și funcția vâslelor. În medie, aveau aproximativ 2,5 picioare lungime și ar fi putut fi sculptate cu decorațiuni pentru a descrie statutul social particular al persoanei. Forma paletei depindea de funcție. De exemplu, paletele scurte au fost folosite pentru ape relativ calme (cum ar fi cele de mică adâncime), în timp ce paletele cu lame ascuțite erau pentru mișcări rapide pentru a atinge viteza maximă în apă deschisă. Taínos vâsleau dintr-o poziție îngenunchiată în canoe, ceea ce asigura stabilitate în apa deschisă instabilă.

Unii savanți au susținut că Taíno ar fi putut folosi pânze în canoe, dar consensul majorității este că acest lucru este puțin probabil. Pânzele ar fi fost voluminoase, creând mai multă greutate decât era necesar, schimbând echilibrul navei. Prin urmare, istoricii au ajuns la concluzia că au fost alimentate cu puterea umană, împreună cu ajutorul curenților de apă și vânt.